Despre psihoterapia online

Trăim într-o lume (aparent) fără bariere de comunicare, avem acces la multe lucruri printr-un simplu click. Așa cum a făcut-o de-a lungul timpului, psihologia se adaptează la vremurile prezente. De la cursuri online, conferințe și certificări, psihoterapia ține pasul cu schimbările care au loc în domeniu.

În acest articol vreau să vă povestesc despre psihoterapia online și să răspund la câteva întrebări frecvente legate de acest subiect.

În străinătate, în SUA cel mai mult, există multe platforme online prin intermediul cărora clienții pot accesa terapeuți în funcție de formările și de experiența acestora. Noi încă nu am ajuns acolo (sau cel puțin, eu nu știu să existe astfel de platforme la noi), dar e important să știți că există această modalitate de a face terapie și în România.

Cine apelează cel mai frecvent la psihoterapia online

  • Cei care au început terapia față în față, dar fie clientul, fie terapeutul au plecat din oraș / țară și ambele părți au decis continuarea ședințelor în mediul online.
  • În orașele mari se apelează tot mai des la această modalitatea de a face terapie, din cauza distanțelor mari dintre domiciliul clientului și cabinetul terapeutului. De asemenea, cei care locuiesc în afara orașului, găsesc ajutor prin psihoterapia online.
  • Mămicile care nu pot pleca de acasă. Depresia post-partum este un subiect încă tabu, din păcate, dar care afectează 1 din 9 femei, iar statisticile sunt vechi și incomplete, întrucât majoritatea nu ajung la specialist pentru a fi diagnosticate. Unul dintre motivele adesea invocate pentru care nu ajung la un specialist este vârsta fragedă a bebelușului și dificultatea de a-l lăsa singur câteva ore în fiecare săptămână pentru a merge la terapie. Așadar, pentru proaspetele mămici care nu-și permit să plece de acasă având un copil, psihoterapia online este de un real ajutor.
  • Românii care sunt plecați în străinătate. Sindromul Italia este un termen pe care ucrainienii l-au dat pentru persoanele din estul Europei plecate să lucreze în vest. Sindromul se referă la tulburările pe care aceste persoane le au, cea mai frecventă fiind depresia. Să vorbești aceeași limbă cu o persoană care te înțelege din punct de vedere cultural este de un real ajutor.
  • Persoanele care se află în dificultatea de a se deplasa pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp, fie din cauza unei intervenții chirurgicale, fie din cauza unei probleme care îi afectează pentru toată viața. Simplul fapt că pot apela la ajutor specializat din propria casă le poate crește calitatea vieții și chiar îmbunătăți sănătatea din punct de vedere fizic.
  • Persoanele care au diferite tulburări, din cauza cărora nu pot ieși din casă. Vorbim aici de anxietate, depresie, sociofobii etc. În acest caz, scopul ședințelor este ca treptat temerile accentuate să se diminueze, iar persoana să ajungă să iasă din casă și să se integreze social. Irvin Yalom povestește despre cazul unei tinere care se izolase într-o casă la marginea unui sat, într-o zonă cu climă foarte rece. Terapia online a ajutat-o să iasă din casă și să învețe să își gestioneze temerile.
  • Persoanele care călătoresc mult în interes de serviciu. Cei care nu au un domiciliu stabil din cauza deplasărilor apelează la psihoterapia online care le permite să nu întrerupă procesul de autocunoaștere în perioadele în care se află în afara orașului unde este cabinetul terapeutului.
  • Persoanele care rezonează cu un terapeut care nu se află în orașul lor. Această rezonanță se bazează pe modul în care ne simțim atunci când vedem o persoane, online sau față în față. Dacă avem senzația că vom fi ascultați, înțeleși, atunci acest lucru contează mai mult decât dacă avem acea persoană în fața noastră sau dacă ea este online.

Cum se desfășoară psihoterapia online

La fel ca și psihoterapia față în față, psihoterapia online se desfășoară în funcție de formarea pe care o are terapeutul și în funcție de obiectivele clientului.

Psihoterapia online poate avea loc pe Whatsapp, pe Skype, Zoom sau pe oricare alte platforme care pot permite ca cele două părți să se poată vede și auzi.

Ca și principii, durată și abordare, acestea sunt la fel sau foarte similare cu terapia față în față.

Dacă mai aveți întrebări sau curiozități legate de această modalitate de terapie, le aștept cu drag în secțiunea de comentarii sau pe adresa de email, ancuta.f.coman@gmail.com.

Actualizare martie 2021

Am scris articolul de mai sus la finalul anului 2018, când încă această formă de terapie era destul de nouă la noi, așa cum menționam mai sus, dar iată că pandemia ne-a scos din zona de confort și ne-a pus față în față cu o nouă realitate, la care din fericire, am reușit să ne adaptăm în mediul online pentru profesia de psihoterapeut (și nu numai).

Cele de mai sus rămân valabile și azi. Ce s-a schimbat este că au apărut noi platforme care să ne ajute în munca noastră online și că acum parcă tot mai puțin contează distanța dintre terapeut și client.

Psihoterapia online funcționează și îndrăznesc să afirm după această perioadă că în cazul terapiei de grup, individuală sau de cuplu nu văd diferențe între cele două la nivel de rezultate în proces.

Studiile arată că nu există diferențe notabile între terapia online și față în față, ceea ce am simțit în procesele mele de fiecare dată. Cel mai important aspect în eficiența unui proces terapeutic este alianța terapeutică, relația pe care o creăm cu persoana care ne însoțește în proces. De aceea, cel mai important este ca terapeutul să se simtă confortabil în online, în primul rând, pentru a ajuta la crearea acestei relații.

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Cu drag,

Psihoterapeut Ancuța Coman

Foto: George Miheș
%d blogeri au apreciat: