Am citit „Măștile fricii” în două seri. Este acel gen de roman care te ține atent, nu cu sufletul la gură de suspans, dar cu interesul crescut pentru cum lucrurile iau o anumită turnură, deși planul era cu totul altul.
Cartea este despre frică, despre teroare, despre violența transmisă din generație în generație, pentru că nimeni nu are curajul să o înfrunte, deși toți trăiesc cu ea zi de zi, deși cu toții somatizează teama în cele din urmă și unii chiar ajung să își pună capăt zilelor din cauza ei.
„Măștile fricii” este scris la persoana întâi, ai putea jura că este povestea de viață a Cameliei Cavadia, atât este de personal și de detaliat totul.
Cartea are multe înțelesuri despre natura umană, despre modul în care funcționăm, despre cum ne promitem că vom fi altfel decât părinții noștri, doar pentru a ne da seama că de fapt îi copiem, pentru că nu am avut curajul să înfruntăm demonii din interior și pentru că nu am stat cu noi să ne înțelegem.
Este ușor de citit, dar greu în același timp. Este accesibilă prin limbajul folosit și prin modul structurat, dar este o carte care sensibilizează prin tragicul prezentat. Este scris sub forma unui jurnal, să zicem din perspectiva unui client, care n-a reușit să ajungă niciodată la terapie, care a amânat continuu o schimbare spre o viață altfel.
Abuzurile din copilărie nu pot fi șterse sau uitate, pot fi iertate, persoana poate învăța să le vadă și să le integreze altfel. Dacă nu ne uităm între ele, asta nu înseamnă că nu există și că nu sunt acolo. E greu să le înfruntăm, dar e și mai greu să trăim cu ele. Poate cu atât mai dureros este căle transmitem mai departe unei noi generații așa cum a făcut unul dintre personajele din carte.
Ideea de a merge la terapie atârnă ca un nor în a doua parte a cărții. Este amânată până ce boala și suferința se instalează atât de tare încât nu mai e dram de voință pentru viață. Cei trei frați nu reușesc să rupă lanțul traumatic în care ei înșiși au fost prinși.
Vă recomand să o citiți cu sufletul și nu doar cu mintea, să vă dați voie să empatizați cu personajele, să nu le judecați și să poate să vă imaginați cum ar fi fost dacă ar fi fost altfel și la un moment dat ar fi luat decizia spre o schimbare sănătoasă.
Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.
Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/
Toate cele bune,
Psih. Ancuța Coman
Articole similare:
- None Found
Lasă un răspuns