Îmi amintesc prima mea prezentare în public. Îmi doream să se facă o gaură mare sub mine, să intru în ea și apoi să se închidă și să stau acolo mică să nu mă vadă nimeni. Îmi tremurau picioarele și vocea, la fel se întâmpla și cu un mușchi al unei pleoape. Mi se tot mișca, ca și când aș fi făcut cu ochiul. Cum am învățat să-mi gestionez emoțiile? Continuând să ies în fața oamenilor, să mă expun. Și acum am emoții, de fiecare dată, dar îmi e ușor să le gestionez. De fapt, cred că mi s-ar părea ciudat să nu le mai am, m-aș simți ca un roboțel.
Am încercat atât de mult să le înăbuș, dar îmi dau seama acum că mă ajută foarte mult, de fiecare dată. Evident, dacă m-ar copleși, nu ar mai fi de ajutor, dar un fluture în stomac, un entuziasm amestecat cu teamă este de fiecare dată bine primit.
În titlu apare cuvântul gestionez pentru că mi se pare mult mai sănătos și mai realist decât controlez. Emoțiile noastre nu sunt niște roboței pe care să îi putem controla. Însă putem să le gestionăm într-un mod sănătos, adică să mergem cu ele de mână și să ne dăm seama că noi le conținem pe ele și că nu ele ne conțin pe noi (ca niște monștri care ne înghit).
Ce mă ajută pe mine să îmi gestionez teama de a vorbi în fața unui public:
Să cunosc tema despre care vorbesc
Asta înseamnă să mă pregătesc. Indiferent care este contextul și tema pe care o voi aborda, de obicei îmi iau timp câteva zile înainte pentru a mă conecta la ce am de spus. Vizionez filmulețe pe Youtube, răsfoiesc cărți, ascult interviuri, TED-uri, etc. Eu simt că intru în energia a ceea ce urmează să prezint. Nu vă gândiți că îmi iau concediu și stau în casă să studiez. Nicidecum, ci încep să mă conectez la subiect, să selectez din mediu ceea ce m-ar putea ajuta pentru prezentare.
Accept că da, acea prezentare urmează
Înainte făceam contrariul. Evitam să mă gândesc la subiect, ca și cum doar gândul îmi aduce emoții greu de suportat. Mă pregăteam pe ultima sută de metri și mă bazam pe inspirația de moment. Nu vă recomand, pentru că din cauza emoțiilor, oricât de experți ați fi într-un domeniu, s-ar putea să uitați informații, să vă fie greu să vă găsiți cuvintele, etc.
Îmi pregătesc discursul
Asta înseamnă că îmi notez câteva idei, puncte pe care vreau să le discut, dar nu încerc să memorez tot ce am scris, pentru că nu aș mai fi în fața publicului, ci m-aș conecta la un moment trecut în care am memorat.
Mă îmbrac comod
Contează foarte mult felul în care te simți în corpul tău atunci când prezinți și mult din asta este dat și de ceea ce porți. Eu evit să îmi iau haine cu fermoar sau cu nasturi, care sunt noi și care sunt mulate. Dacă voi prezenta stând în picioare, atunci îmi iau ceva comod, dar și elegant, exclus nou.
Am acceptat că nu sunt perfectă și că e posibil ca nu toată lumea dintr-o sală să fie de acord cu mine sau bucuroasă de discursul meu
A fost nevoie de câțiva ani de practică pentru asta, dar este ceva inevitabil uneori. Surpriza plăcută este atunci când în urma unui workshop citești feedback-urile și toate sună minunat. Eu aleg să le cred, mai ales că sunt anonime și deci oamenii nu se simt presați să spună ceva ce nu simt, doar pentru că sunt ușor de identificat.
Încerc pe cât posibil să rămân conectată la energia publicului
Poate cel mai important lucru atunci când ești în față este să rămâi conectat le energia grupului sau a publicului care te ascultă. De fiecare dată când simt că oamenilor le scade energia, interesul sau că există tensiuni în sală în urma unor discuții în contradictoriu, aleg să vorbesc despre asta, să opresc prezentarea sau ce făceam și să văd ce i-ar ajuta să ne punem din nou pe aceeași cărare. Mi se pare de-a dreptul chinuitor să te faci că nu vezi, să o iei înainte și să îi lași în urmă sau să tragi acea energie toată ziua după tine, doar ca să bifezi că ai încheiat o zi de workshop. Oricând aveți o îndoială sau o senzație despre ce se întâmplă cu ei, întrebați-i.
Am participat la multe traininguri de public speaking și mi-am dat seama că e normal
Mi-am dat seama că e normal să ai emoții, toți avem. E normal să îți tremure vocea, să îți pierzi ideile, să ai ticuri verbale sau fizice. E normal și firesc orice vine, ideea este să alegem să ne uităm la ele și să îmbunătățim atât cât putem.
Aleg să fiu sinceră și să îl folosesc pe nu știu.
Una dintre marile mele probleme legate de partea de public speaking a fost faptul că mă temeam de întrebările publicului. Dacă mă întreabă ceva și nu știu? Ce mă fac? Păi simplu. Le spun că din păcate nu am răspunsul la acea întrebare și la rândul meu întreb dacă cineva din public are un răspuns. Spun cum mi se pare întrebarea (interesantă, nu m-am gândit niciodată la asta, etc) și dacă știu că pot să mă informez și să aflu un răspuns, atunci rog persoana să îmi scrie și revin.
Încerc să pun sindromul impostorului pe silențios
Da, cineva e mai bun decât mine, mereu sunt oameni mai pregătiți, cu mai multă experiență, deci cineva ar putea să facă asta mai bine decât mine, eu peste un an aș putea să prezint mai clar, mai entuziast, mai informat, etc. Cred că pur și simplu e important să acceptăm că da, chiar dacă există oameni care ar putea să spună mai bine lucrurile pe care noi le spunem, cei care ne-au ales sau ne-au propus să ieșim în față au făcut asta pentru că au încredere în noi, pentru că ne-au mai văzut și în alte ocazii și le-a plăcut ș.a.m.d. Și un alt aspect important este că a ne compara cu ceilalți de pe un ton critic la adresa noastră nu facem altceva decât să ne tăiem elanul. Sunt gânduri greu de integrat uneori, dar merită să le ascultăm, să vedem ce e cu ele, să le acceptăm și să mergem mai departe. Scena e a noastră și important e să oferim ceva valoros celor care ne ascultă.
Nu e despre mine, ci despre ceea ce am de spus
Majoritatea oamenilor dintr-o sală nu vin pentru a mă vedea pe mine, ci pentru a afla ceva pentru / despre ei. E greu să accepți că nu e despre tine și pentru tine atunci când ești în față, dar este și foarte eliberator. Oamenii vin acolo pentru ei, să învețe ceva, prea puțin sau prea puțini sunt acolo pentru tine. Iar dacă cei puțini care sunt acolo pentru tine simți că te-ar putea evalua, că sunt mai mult critici decât suportivi, ei bine, spune-le asta. Un feedback sincer, oferit la momentul potrivit poate face minuni. Dacă oamenii nu vin acolo pentru tine, asta nu înseamnă că energia ta nu contează. Ba, chiar foarte mult, poate mult mai mult decât ceea ce spui în cuvinte.
Vorbesc cu publicul
Adresează măcar o întrebare, roagă-i să se uite stânga-dreapta pentru a-și cunoaște vecinii, interacționează cu ei, fă-i prezenți și invită-i să fie activi. Nu vrem doar să bifăm o prezentare, ci ne interesează ca acei oameni să plece cu ceva acasă.
Aleg o temă despre care îmi face plăcere să vorbesc
Dacă ești invitat să vorbești despre ceva ce nu îți place sau nu ai prea multă experiență în acel domeniu, poți să sugerezi altceva sau pur și simplu să refuzi. Este foarte important să îți placă, să te bucuri de ceea ce spui, pentru că asta se va simți.
Mi-am dat seama că ceea ce eu simt în față legat de emoții, la public nu ajunge
La majoritatea cursurilor de public speaking ești înregistrat video în timp ce vorbești în față, apoi vizionezi filmulețul împreună cu ceilalți partipanți. Deși atunci când eram în față, eu aveam impresia că se aude vocea care îmi tremură, că se văd grimasele pe care le fac, că parcă ceva cuvânt a sunat nu tocmai în regulă, pe cameră lucrurile nu se vedeau așa, iar ceilalți participanți nu le observaseră în majoritatea cazurilor. Deci lucrurile pentru care ne facem griji, s-ar putea să nu se observe. Chiar și așa e important să ne auzim și să ne vedem ulterior, să cerem feedback și să încercăm să îmbunătățim.
Să ies în față ori de câte ori am ocazia
Au fost momente în viața mea când am simțit că în drum spre o emisiune parcă mergeam la tăiere. Urechile îmi țiuiau, mersul era desincronizat, transpiram excesiv, mă durea stomacul, simțeam că leșin, că nu mai am aer. Asta s-a întâmplat mai ales la prima emisiune la care am participat acum câțiva ani și la care nu am avut curajul să mă uit timp de o săptămănă. Am vizionat-o doar pentru că păreau încântați cei care au văzut-o și mă încurajau să o văd și eu. Pentru a scăpa de aceste senzații și gânduri, rețeta este să ieși în fața oamenilor / a camerelor cât de des.
Improvizez
Dacă am terminat ce aveam de spus foarte rapid și mi-a mai rămas timp, îi pun pe oameni să interacționeze între ei, le dau să facă ceva, îi provoc la discuții, de preferat între ei. Dacă întrebi toată sala dacă are întrebări, poate că o să se aștearnă o liniște deplină (de obicei se întâmplă așa). Pune-i să vorbească cu vecinul, să se cunoască, să povestească puțin despre ei și apoi să își spună cu ce au rămas în urma prezentării. Invită-i pe câțiva să împărtășească. Se pot face multe și prin exercițiu ți le vei însuși, astfel încât să îți vină natural la un moment dat.
În plus față de vorbitul în public, pentru cel în fața camerei mă ajută:
- energia prezentatorului / a persoanei care pune întrebări
- faptul că am fost filmată lucrând de foarte multe ori. Mulțumesc Maria și Gabi! Deci exercițiu, exercițiu, exercițiu!
- că aleg să mă gândesc doar la omul din fața mea și să dau jos presiunea celorlalte mii sau mai multe persoane care o vor viziona.
Am învățat tot ce suntem azi prin încercare-eroare-de la capăt până ce am reușit. Nu ne-am născut cu nimic din ce suntem sau facem azi. Dați-vă voie să greșiți și să începeți din nou. E singurul mod prin care învățăm ceva care să ne ajute pe termen lung, fie că ne place asta, fie că nu.
Închei prin a vă spune ceva care poate suna neașteptat, dar e adevărat. Cel mai mult la partea de public speaking m-a ajutat călătoria. Nu am vorbit deloc în fața unui public în anul în care am călătorit și chiar am crezut la întoarcere că mi-am pierdut exercițiul și că o voi lua de la zero sau chiar mai rău. Cu toate astea mi s-a părut natural și firesc ca atunci când vreau să dau mai departe o informație, să ies în față. Nu am lucrat activ deloc la acest subiect. Vă dați seama că nu era nicidecum preocuparea mea în timp ce cutreieram lumea.
Însă ceea ce face călătoria este să îți sporească încrederea în tine, să normalizeze, să te pregătească pentru viață altfel decât a făcut-o orice experiență de dinainte. Nu e nevoie să plecați 1 an în lume pentru a putea să vorbiți în fața unui public, deși e o scuză bună. 🙂 Încercați să fiți curioși, să interacționați cu persoane diverse, cu preocupări diferite, din culturi diferite. Ieșiți din cadru de fiecare dată când puteți și dați-vă voie să vă exprimați așa cum puteți, așa cum sunteți voi, fără să vă gândiți că cineva vă privește pentru a vă critica.
Știți voi, dance as if no one is watching!
S-ar putea să fi scris cel mai lung articol din istoria acestui blog, așa că vă las aici. Sper că v-a fost util. Rise and shine! 🙂
Zile frumoase,
Psihoterapeut Ancuța Coman
Tel.: 0733 022 962
Email: ancuta.f.coman@gmail.com
Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.
Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/
Foto copertă articol: Unsplash, Kane Reinholdsten
Lasă un răspuns