Mi-am dat seama că pentru 2017 nu mi-am făcut un plan, un document în care să îmi trec obiectivele pe care vreau să le bifez pe parcursul celor 12 luni.
Este primul an în care am omis, în care pur și simplu am uitat să fac asta. De obicei, începeam documentul cu pricina din decembrie. Și chiar funcționa. Cam în proporție de 80% reușeam să ating ce îmi treceam acolo. Obiective despre slăbit, despre bani, despre călătorii, despre a învăța noi limbi străine, despre a avansa în carieră, despre dezvoltarea mea personală etc. Fiecare arie din viața mea era acolo, nimic nu îmi scăpa.
Este interesant cum deși mi le atingeam, nu le mai vreau. Poate a fost prea mult, poate nu e timpul lor anul acesta, poate că am fost mințiți când ni s-a spus că fără un obiectiv la care să tragem tare ajungem nicăieri.
Astăzi mi-am dat seama că pe 2017 nu am o listă cu pași și etape. Și m-am bucurat. M-am bucurat pentru că m-am obișnuit cu a nu mai controla ce se întâmplă în jurul meu, cu a lăsa experiențele să vină către mine, încât nu am mai avut nevoie să trec negru pe alb ce vreau să fac cu viața mea.
Nu e ca și cum nu am niciun obiectiv, pentru că primul lucru pe care îl facem dimineața este să ne setăm unul, mergem spre baie, la cafea, vrem să ne vedem cu cineva etc. Dar nu mai sunt acele obiective “mărețe” pentru care să vreau să fiu bătută pe umăr pentru că le-am realizat.
E ca un joc în care eu nu mai creez/programez nivelele următoare, ci pur și simplu trec la nivelul următor cu multă curiozitate, cu dorința de a vedea ce mă așteaptă, de a cunoaște locuri și oameni noi. Chiar nu știu ce o să fac peste o lună, nici măcar ce o să fac peste o săptămână, în ce o să mă implic, ce o să vină și ce o să plece din viața mea, ce o să mă liniștească și ce o să mă frământe, ce decizii o să iau și legat de ce anume.
Am învățat ceva important spre sfârșitul lui 2016, că oricum ar fi, cumva ajunge să fie bine și că deși pare că nu duce nicăieri, fiecare lucru care ni se întâmplă, de fapt contribuie la ceva în viața noastră.
Dacă înainte zilele mele erau cam la fel, știam mereu ce urmează să se întâmple, știam ce o să fac când ajung acasă, acum ceva s-a schimbat. Este mai multă dinamică în ceea ce fac, mai mult loc de nou și neprevăzut, ceea ce la început mă speria, mă îngrozea de-a dreptul, mi se părea că nu am de ce să mă agăț, că totul, dar absolut totul se schimbă în jurul meu. Este mai mult du-te-vino fain. Plin de viață, poate chiar agitat uneori, dar totuși fain. Acum, pur și simplu mi se pare…simplu. Mult mai simplu, așa e viața. Ea curge și cu cât ne împotrivim mai mult, cu cât tragem mai mult de noi, cu atât pare să fie mai greu. Îmi place să merg cu ea și nu împotriva ei sau să trag de ea, să trag de mine.
Am învățat să am o relație cu mine în acest sens, să mă întreb dacă într-adevăr mai pot, dacă are sens, dacă mai vreau să fac unele lucruri, dacă ceva merită sau e un efort prea mare pentru mine, să împart mai mult, să ofer mai mult. Nu mă pregătesc pentru pensie sau pentru o viață fără stres și nici nu cred mă îndrept spre iluminare, dar îmi doresc o viață mai liniștită. O viață liniștită în care învăț totuși că schimbarea e bună, că noul e frumos, că diferit e frumos.
Și nu îmi iese mereu, dar din ce în ce mai mult ajunge să se întâmple.
Cred tot mai mult că lucrurile bune ni se întâmplă atunci când suntem relaxați și liniștiți cu noi înșine.
Îmi place să mă las surprisă, să visez mai mult și să bifez mai puțin.
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.
Ancuța
Foarte frumos ce ai scris Ancuta. Si am citit pana la sfirsit:).
Ma bucur sa vad ca te simti mai implinita si ca nu te legi de chiestie de „bifat”.
Cred ca trebuie sa ne adaptam permanent la ce sa intampla in jurul nostru cu un singur obiectiv: „sa fii happy” si sa traim cu pasiunea si emotie.
„Change is the only constant in life”….
Scuza pentru gresele daca sunt…la prochaine fois j’ecris dans la langue de Moliere:)
Hello Gil.
Merci beaucoup pour ton commentaire. 🙂
Ma bucur ca ti-a placut articolul.
Imi place mult senzatia de a trai doar pentru a trai. 🙂
O seara linistita,
Ancuta