Vorbim foarte mult despre relația cu mama și impactul asupra dezvoltării copilului, dar nu este cu nimic mai puțin importantă relația cu tata.
De cele mai multe ori, în terapie, aud fraze precum:
- „Mi-am ales un partener ca tata”
- „Ce bine că nu mi-am ales un partener ca tata”
- „Am venit la terapie, pentru că nu vreau să ajung să îmi aleg un partener ca tata”
- „Nu m-am gândit niciodată că tata ar fi putut avea un impact așa mare în povestea vieții mele; venisem aici să îmi rezolv relația cu mama”.
Prin postarea de azi vreau să vă invit să priviți și dintr-o altă perspectivă această relație, dincolo de tiparul alegerii partenerul. Realist vorbind, alegem parteneri care ne aduc ceva familiar; nu putem fugi de asta, însă ce e mai important decât atât este ce facem după ce ne dăm seama asta, căci nu e o sentință sub nicio formă. Aici e o altă poveste, despre relația de cuplu.
Haideți să vedem cine este Tata.
Tata este PROTECȚIE și SIGURANȚĂ. Tata este cel care stă între familie și lume, cel care oricând poate să intervină pentru a proteja familia. Tata este văzut de copil ca fiind mare și puternic.
Tata este despre siguranță fizică și emoțională.
- „Păi, cum, că pe noi ne apăra mama?”
Putem să ne batem în piept cât vrem noi cu femeia independentă și puternică, însă preluarea ambelor roluri de către unul dintre părinți crează un dezechilibru emoțional în interiorul copilului. Dacă tatăl a fost absent sau într-un rol pasiv, cineva a trebuit să supracompenseze.
Așadar, pentru cei care azi aveți copiii voștri este important să știți că implicarea în creșterea lor trece dincolo de implicare în sine. Este despre siguranța pe care le-o creați, iar dacă sunteți tați de băieți, faptul că voi credeți în ei și în ce pot face, că aveți activități împreună este ceea ce va crea o bază pentru un adult capabil, cu încredere în forțele proprii.
- „Tata era autoritar (și agresiv, în unele cazuri)”
Sper că ne putem da seama azi ce înseamnă un tată autoritar, de temut, ce impact are asupra copilului atunci când sursa de protecție este sursa de pericol. Impactul e mare și cu consecințe pe măsură, din păcate, dar din nou, care nu reprezintă o sentință.
Așa cum povesteam aseară la grupul de terapie, nu mai putem schimba trecutul, faptic, ceea ce s-a întâmplat acolo, dar putem schimba locul din care îl privim și putem lucra la experiența emoțională pe care o avem atunci când privim spre acele imagini. Iar asta e deja în grădina noastră de adulți, din categoria „ce pot face eu azi pentru mine, indiferent care a fost trecutul meu”.
Nu ajută pe nimeni să rămânem blocați în îndreptățire și în „Ce mi-au făcut ai mei!”.
Ideea pe care vreau să o subliniez este că brațele puternice ale tatălui nu ar trebui să fie niciodată asociate cu pericol, ci cu siguranță.
Copiii nu vă văd slabi pentru că le pregătiți biberonul sau pentru că le schimbați scutecul. Copiii se simt importanți și valoroși pentru că tata face asta pentru ei.
Psih. Ancuța Coman-Boldișteanu
Lasă un răspuns