Arta de a sta. Pur și simplu. Fără să faci nimic. Poate e prea mult spus, întrucât rareori reușim să ne calmăm mintea, să nu o auzim, să nu ne vină vreo idee în timp ce stăm. Însă doar să stai și să lași gândurile să treacă în timp ce tu stai cu tine, poate privind într-un punct fix, poate uitându-te în ceașca de cafea sau la un peisaj este într-adevăr o artă.
Am vrut să scriu acest articol până când nu plecăm din Bali. Aici este locul unde am simțit de cele mai multe ori că pot să fac asta, să stau eu cu mine. De multe ori îmi e dificil să-mi liniștesc mintea. Când pare că mă așez să fiu eu cu mine, încep gândurile: idei de proiecte, conștientizări, idei de articole etc. Toate par aurite, ca și când dacă nu mă pun atunci să le aștern pe o hârtie s-au dus, le pierd. De aceea e greu să rezist tentației, dar este un exercițiu pentru mine să o fac. De cele mai multe ori reușesc să fac asta atunci când meditez, o practică pe care mi-am propus pentru fiecare zi.
Altfel, mie nu-mi vine natural să stau și atât. Toată viața am fost activă, am început să lucrez la mici proiecte de pe vremea când aveam 16 ani, în familia se stătea doar duminica și de sărbători, în rest cu toții făceam câte ceva. Dacă nu erau activități profesionale, erau cele agricole. Dacă nu erau cele agricole, erau cele casnice și tot așa. Mediul rural te ține mereu în priză, dar oricum diferit de mediul urban, adică mai aproape de natură, cu mai mult timp și cu mintea mai limpede. Nu nutresc o nostalgie pentru acele vremuri și nu cred că atunci era mai bine sau că oamenii erau mai în contact cu ei, însă după ce se linișteau lucrurile sau dacă era prea cald afară, oamenii ieșeau în fața curților la o poveste, copiii ieșeau pe stradă la joacă.
Revenind la realitatea zilelor noastre și la mediul în care trăim, ideea articolului (care este de fapt o a nu știu câta confirmare pentru mine) este că pentru a ne încărca bateriile și pentru a fi în contact cu noi, în primul rând este nevoie să stăm cu noi, să fim în contact cu nevoile noastre, cu cine suntem. Adică să nu ne lăsăm pe noi în spate, pentru că e doar o iluzie, întrucât în cele din urmă ne ajungem din urmă cu tot ce am amânat și cu tot ce nu ne-am dat voie să trăim.
A sta cu sine este o artă tocmai prin faptul că fiecare dintre noi este important să-și găsească modul în care stă cu sine: privitul unui peisaj de munte, al unui apus la mare, meditația, privitul pe fereastră sau pur și simplu statul cu ochii închiși pentru câteva minute. Mai este o artă pentru că a sta și a fi cu tine este uneori pe cât de simplu, pe atât de complicat, întrucât a sta/fi cu tine este diferit de a face ceva pentru tine, adică sport, citit sau orice altceva. Bineînțeles, și acestea sunt importante, dar a sta cu tine înseamnă a fi conștient de tine în acel moment și nu de activitatea pe care o faci.
A sta cu tine poate înseamna să te întrebi din când în când: Dar tu cum mai ești? Ce nevoi mai ai?
A fi în contact cu tine poate înseamna să răspunzi cât poți tu de sincer la întrebările de mai sus.
Dar acestea sunt doar exemple, important este ca fiecare să-și găsească propria formă de artă în a sta cu sine.
Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.
Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/
Toate cele bune,
Psih. Ancuța Coman
Ce articol frumos. Să știi că majoritatea refuzăm să rămânem singuri, să rămânem doar noi și conștiința noastră. Eu am observat că înainte (înainte să fiu atentă la gesturile mele), ascultam muzică non-stop. Nu exista moment de liniște pentru min. Acum e altfel, acum mă provoc să stau singura, să îmi ascult gândurile și nevoiele. Câteodată mă mir și eu de ce am în minte, câteodată plâng sau câteodată pur și simplu zâmbesc doar ascultându-mi gândurile. E greu dar frumos!
Mersi, Andrada, pentru comentariu și împărtășire!
Da, așa e, motivul pentru care fugim de noi este că nu e ușor, mai ales la început, să dăm glas la ceea ce am redus la tăcere până atunci sau la nevoile noastre reale care nu sunt în acord (poate) cu ceea ce așteaptă ceilalți de la noi.
Mă bucur pentru tine că îți dai voie să fii cu tine. A fi vulnerabil este un act de curaj, până la urmă.
Te pup.