Corpul își amintește – Babette Rothschild

Vă las aici câteva idei importante pentru specialiști:

• avem o memorie somatică, a corpului, ceea ce înseamnă că în cabinet avem nevoie să observăm și acest limbaj, sau mai ales acest limbaj;
• chiar dacă declarativ, clientul este pregătit să vorbească despre detaliile unei traume, asta nu înseamnă că într-adevăr este;
• în terapia traumei, psihoterapeutul ține procesul și este la cârmă, motiv pentru care e nevoie de un plan de intervenție bine pus la punct pentru fiecare client.
• terapia traumei este și ar trebui să fie separată ca abordare de oricare altă formă de terapie (chiar dacă ea este pe scurt abordată de multe forme de terapie), adică e nevoie să fie luată cât se poate de separat și de în serios, pentru că altfel, șansele de retraumatizare chiar în cabinet sunt unele ridicate.
• riscul pentru un contratranfer care să blocheze sau să pericliteze procesul este unul ridicat atunci când lucrăm cu traumă. Poate tocmai de aceea, pe lângă supervizare frecventă, este necesar ca noi să ne ocupăm de propriile dureri înainte de a-i ajuta pe ceilalți.
• în terapia traumei, tehnicile contează și nu contează, în același timp. Aceeași tehnică poate fi potrivită pentru fiecare client, DAR în diferite etape ale procesului terapeutic.
• ceea ce contează este să știm cât mai multă teorie, să citim cât mai mult pe acest subiect, să ne dorim să îl înțelegem în profunzime. Citez din carte: Teoria este mai utilă decât tehnica, deoarece tehnicile pot eșua, în timp ce teoria rareori dezamăgește. Când cineva este foarte versat în teoria traumei, nu este necesar nici măcar să știe foarte multe tehnici, deoarece se vor ivi idei de înțelegere și aplicare a teoriei la un anumit client, un anumit moment, o anumită traumă.
• probabil unul dintre cele mai importante aspecte atunci când vine vorba de traumă este înțelegerea modului în care funcționează creierul, cum se schimbă asta sub efectul traumei, cum poate fi vindecat și cum corpul ne poate ajuta prin ceea ce transmite, punctul în care acea persoană se află.

Câteva idei importante pentru persoanele care au trecut prin experiențe dureroase:

• probabil cel mai important punct de știut este ceea ce se numește neuroplasticitate. Contrar a ceea ce se credea până nu demult, creierul nostru (mai exact conexiunile pe care el le face) este modelabil, adică a avea o traumă nu înseamnă a avea o sentință.
• atâta vreme cât simțiți progresul în terapie, mergeți în continuare acolo. A te simți mai bine nu înseamnă a fi vindecat. Încheierea terapiei este important să fie decisă împreună cu terapeutul și să există un protocol de încheiere, care e diferit de la un terapeut la altul, dar care ar trebui să existe. O rupere bruscă de o persoană căreia i-am încredințat părți sensibile din noi poate fi retraumatizant.
• nimeni, niciodată, nu are dreptul să vă rușineze sau să vă transmită mesajul că sunteți inferiori pentru traumele suferite. Ele nu au fost o alegere. Nimeni nu-și dorește răul.
• trauma este ca o rană fizică. În creierul nostru, durerea fizică și cea emoțională activează același centru, adică o traumă nevindecată este ca o rană deschisă pe corp. Chiar dacă nu se vede, creierul o percepe astfel.
• durerea provocată de o traumă ne face să ne dorim repede să ne vindecăm, motiv pentru care suntem mai vulnerabili la oferte de vindecare în x pași sau la materiale care promit autovindecarea. Din păcate, doar vă veți adânci acolo, în durere. Este ca și cum v-ați opera singuri, fără anestezie, neasistați. Un singur om în lumea aceasta s-a operat singur: un medic rus care aflat într-o expediție în Antartica, nu a avut nicio altă opțiune, fiind singurul medic al expediției. Diagnosticul a fost de apendicită acută. Chiar și el a avut alături doi colegi care l-au ajutat și i-au ridicat moralul pe toată durata intervenției. Deci nu a fost singur.
• vindecarea nu e o chestiune de voință, ci mai degrabă de a fi însoțiți și ajutați în acest demers. Cine a fost cândva în pădurea întunecată singur, oricât de multă voință ar avea, nu va merge acolo tot singur și încercând să mai și înțeleagă ce se întâmplă acolo.
• aș vrea să închei înșiruirea de idei cu acest gând: orice vi s-a întâmplat, meritați ca astăzi, cineva să aibă grijă de voi și să vă însoțească în procesul vindecării.

„Corpul își amintește, vol I” este o carte de specialitate, complexă, pe care o recomand specialiștilor în domeniu.

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/