În timpul facultății am început să lucrez ca terapeut pentru copii cu tulburări din spectrul autist. Suna a chineză pentru mine la început, nu știam exact ce să fac, cum să încep să lucrez cu ei. Am învățat că mila nu ajută, din contră, că dacă vrei să îi ajuți, trebuie să îi independizezi, să îi lași să facă lucruri singuri. A fost o provocare care m-a învățat multe; m-a învățat să apreciez mai mult, să fiu mai expresivă, mai jucăușă, mai calmă și mai ales, mai răbdătoare. Am avut ocazia să lucrez cu oameni foarte faini care m-au ajutat și m-au susținut în munca mea. Am cunoscut copii minunați, inocenți, diferiți, deși aveau același diagnostic. Fiecare cu alte nevoi, fiecare cu alt potențial, fiecare cu alte cunoștințe despre ce înseamnă lumea, mediul înconjurător, noi, ceilalți.
Lucram acasă cu fiecare copil, neavând un spațiu al nostru. Fie vreme bună, fie vreme rea, ne plimbam de la un copil la altul, încercând să facem o diferență.
După 2 ani m-am îndreptat spre resurse umane, dar chiar și așa am rămas cu ideea de a face un centru pentru copii, unde să avem toate materialele într-un loc, unde să ne întâlnim toți terapeuții, să simțim că e spațiul nostru. Era așa, un gând și un vis frumos, care părea chiar îndepărtat uneori și greu de pus în practică. Dar ideea aceasta era și în mintea unor părinți si a altor două prietene care la rândul lor lucrau cu acești copilași. Așa că am zis de ce să nu încercăm?
Să încercăm și să reușim, de fapt.
Centrul a luat naștere în mai multe cafenele din Timișoara, la fiecare dintre noi acasă, ca mai multe piese de puzzle care se reuneau seara după ce fiecare venea de la lucrul ei de peste zi și mai aducea câte o idee. Ne-am pus pe hârtie gândurile, visurile, cum ne-ar plăcea să arate, care vor fi valorile și standardele noastre, cum va fi atmosfera, cum va evolua în timp, cum vom face noi copiii fericiți și așa mai departe.
Cu ajutorul părinților copiilor, al prietenilor și al cunoștințelor în martie 2014 ne-am văzut visul devenit realitate. Am apărut la televizor, într-o revistă, am inaugurat centrul cu o deschidere încărcată de emoții. A fost minunat. Acum avem 15 copii care vin la terapie, cu vârste cuprinse între 2 și 17 ani.
Visul încă e pe roate, nu s-a oprit și nu cred că se va opri vreodată. Asta e magia și ce îmi place cel mai mult în centru. Avem multe idei, multe obiective, multe de îmbunătățit și mai ales multă dorință ca lucrurile să meargă și chiar să exceleze.
Apreciez enorm energia pe care o simt de câte ori merg în centru, atitudinea jucăușă și răbdarea fetelor care lucreaza cu copiii, umanitatea pe care o găsesc acolo și mai ales implicarea oamenilor. Când lucrezi cu copiii implicarea e mult mai mare decât la orice alt loc de muncă.
Acum două săptămâni am fost cu toții la o ieșire anuală, un team building, cel mai cu suflet team building din toate câte am văzut. Așa oameni dedicați, dornici să facă lucrurile să meargă, implicați și toți pe aceeași lungime de undă, chiar nu îmi amintesc să fi văzut. Tot în acest team building am găsit și un contra exemplu la articolul pe care îl scrisesem chiar înainte de acea ieșire, Nu suntem o mare familie la lucru. Ei bine, m-am simțit într-o familie sau într-o gașcă de prieteni. Am simțit apropiere, căldură, transparență, onestitate, umanitate.
De ce am scris articolul acesta? De drag că fac parte din această echipă, din recunoștință că văd așa oameni faini și implicați, că mă simt ca acasă de fiecare dată când merg la centru, că emoțiile sunt pe terenul lor acolo, că văd oameni dedicați și curajoși care prin joacă încearcă să schimbe vieți.
Poate că m-a lovit sentimentul acesta aseară când am văzut câți oameni își doresc să ne ajute și să facă parte din povestea noastră (info aici: Atelier de creație ).
Mă simt norocoasă că am ocazia să cunosc oameni minunați și mai ales să lucrez cu ei la un vis devenit realitate care în 2 ani și jumătate a devenit visul mai multor oameni.
Vă mulțumesc că mă faceți să mă simt “de-a casei”, că mă întâmpinați cu un zâmbet larg, că nu mă uitați de Secret Santa, că mi-ați păstrat titlul de “Zână” chiar și atunci când nu aveam timp cu lunile să vă vizitez, că faceți o diferență în lumea asta și mai ales pentru că schimbați multe vieți zi de zi.
Cum ați spune voi, “Forța Zânelor fie cu noi!” 🙂
Ancuța
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.
Lasă un răspuns