În 1934, în timpul unei campanii politice pentru guvernarea Californiei, Upton Sinclair a scris cartea I, governor of California, and how I ended poverty : a true story of the future
În această carte el povestește despre acțiunile sale de reducere a nivelului de sărăcie în California ca și când acestea deja s-ar fi întâmplat. Fiind un autor cunoscut știa că poate să comunice cu oamenii într-un mod inedit, altfel decât o făceau adversarii lui. Și a avut dreptate, cartea a devenit repede un best seller.
Totuși, după succesul pe care cartea sa l-a avut, Upton și-a pierdut interesul în campania pentru guvernarea Californiei, într-un mod paradoxal, așa cum mulți au gândit atunci. De ce? Pentru că în imaginația lui, lucrurile se întâmplaseră deja, oamenii ieșiseră de sub umbrela sărăciei, lucrurile intraseră pe un făgaș dorit. Dar doar în mintea lui, doar în planul de pe hârtie, care acum era cunoscut de toată lumea și nu doar atât, era lăudat, oamenii se bucurau ei înșiși de succesul cărții ca și cum deja îi trăiau concluziile. Cartea a fost un best seller, dar campania a fost un eșec.
Această povestioară am găsit-o în cartea lui Ryan Holiday, Ego Is the Enemy
Această abordare ne spune că dacă vrei să începi ceva, începe pe silențios. Stai așa până ce ești sigur că ai trecut de stadiul de început și ești sigur că vrei să continui.
Se pare că avem o mai mare înclinație spre suprimarea negativului decât spre urmărirea pozitivului.
Riscul de a avea un eșec ne doare prea tare, așa că preferăm să nici nu începem. Deci mai degrabă suprimăm ideea de eșec decât să începem ceva și să urmărim ideea de succes.
Dacă vă e greu să vă dați seama de ceea ce vrea să spună această teorie gândiți-vă de câte ori nu ați pus o întrebare de teamă să nu fie considerată ridicolă. Ați preferat să nu vă asumați acel risc, mai degrabă decât să vă lămuriți legat de un aspect anume.
Ca un exemplu personal, eu am avut această gândire foarte mult timp în ceea ce privește slăbitul. De teamă că o să slăbesc și apoi o să mă îngraș din nou, preferam să nici nu mă apuc.
Care e soluția? Diferită pentru fiecare, bineînțeles. Nu e doar una, ci sunt mai multe. Pentru mine soluția este să încep pur și simplu, fără să-mi fac prea multe scenarii despre cum o să fie sau despre cum n-o să fie. Nu îmi iese din prima întotdeauna, e adevărat, însă îmi dau seama că de fiecare dată când amân, nu am parte de ceva mai bun, din contră. Știți voi, leneșul mai mult aleargă. Se aplică și atunci când amânăm.
Așa că de ce să nu începem chiar de azi, mai ales că e și luni? 🙂
Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.
Sursă foto copertă articol: Unsplash
O săptămână frumoasă,
Ancuța
Lasă un răspuns