Cum călătoria mi-a schimbat ideea despre fericire

Fericirea este în mințile noastre, ale tuturor. Ne dorim să fim fericiți, chiar dacă de multe ori nu știm cum. E greu să definim, dar ce știm sigur este că a fi fericit este aproape egal cu a ne fi bine.

Așa să și fie oare?

O să vă povestesc un episod din viața mea care contrazice puțin ideea de mai sus, cel puțin, în cazul meu.



Eram în Bali de aproape 2 luni, viața mea se desfășura lin, frumos, fără presiuni, fără un program de lucru, cu mâncarea delicioasă, poate cea mai bună mâncare pe care am mâncat-o vreodată, care nici nu se depunea. Ce să vrei mai mult? 🙂 Cristi era cu mine, relația noastră mergea de minune, oamenii începeau să ne cunoască, ne salutau pe stradă, era acel dolce far niente pe care toți ni-l dorim măcar o dată în viață. Am trăit viața aia pe care mulți și-o doresc, fără griji, cu puțin de lucru, cât să nu simt stres, cu o relație armonioasă, cu haine lejere și simple, fără etichete sociale, fără alergătură, fără probleme de sănătate etc.

Era fericirea la care am visat. Și era acolo, în fața mea. O respiram, o simțeam, o vedeam, o auzeam, toate simțurile mele vibrau.

Poate e prea poetic sau poate credeți că delirez. N-am consumat nimic, promit. 🙂 E purul adevăr.

Și totuși la un moment dat, bang! Am deschis gura și am spus că fericirea asta pe mine nu mă mai face fericită. Și m-am întristat, pentru că dacă acolo nu era fericirea mea, atunci unde era? Dacă atunci când o am, nu mai am nevoie de ea, atunci care e de fapt rostul a tot ce se întâmplă în viața asta?

Chiar avem așa o natură urâtă ca atunci când avem ceva să vrem altceva? Sunt eu așa, suntem noi, oamenii așa? Ce e greșit?

Și trecând zilele și discutând, ne-am dat seama că nu aveam un meaning, un scop în viață, că trăim doar pentru noi de câteva luni, că nu avem alți oameni cu care să împărtășim idei, că nu avem un mentor, că nu „am ieșit din sistem”.

După ce conștientizezi asta, mai rămâne să alegi între viața de acolo, dar cu compromisuri sau viața de aici, dar cu alte compromisuri. Ne-am gândit noi la o cale de mijloc, una care să le satisfacă pe ambele și care merită toată atenția mea într-un alt articol.

Ne-am dat seama că omul are nevoie de o rutină dulce, dar că atunci când se adâncește prea mult în ea, acea rutină devine zonă de confort și de aici nevoia de schimbare, de altceva. Chiar dacă îți place mult un ceva, există acea curiozitate de a face mai mult, de a vedea ce e și dincolo de ceea ce pot ochii tăi să cuprindă.

Conceptul de fericire și sentimentul deopotrivă și-au schimbat semnificația și înțelesul pentru mine, în ultimele luni. Văd mai clar, văd mai bine, pot să îmi stăpânesc impulsul de a intra într-un proiect care mi-ar ocupa prea mult timp din viață și pot să mi-l stăpânesc și pe acela de a cumpăra primul bilet spre Asia. Nu am găsit echilibrul perfect, dar e am găsit eu ceva care să balanseze frumos lucrurile.



Acum cred că fericirea nu e doar o plajă întinsă sau un dolce far niente. De fapt ne bucurăm cel mai mult de stat după ce am fost activi, cea mai bună bomboană e prima mâncată, nu ultima, ș.m.d.

Aseară am revizionat filmul Happy, pe care vi-l recomand. Una dintre ideile filmului este că după ce nevoile de bază sunt satisfăcute, aproape că nu mai există diferențe legate de nivelul de fericire dintre un om care câstigă câteva mii de euro pe an și un altul care câștigă câteva milioane de euro pe an. Dimpotrivă, cei care câștigă cu mult peste media populației din care fac parte, ajung să înregistreze scoruri scăzute la fericire.

În documentar era prezentat un indian care plimba oameni într-o rișcă (el îi trăgea) călcând pe asfaltul fierbinte vara și mergând prin bălți pe timpul iernii. Locuia într-o casă acoperită cu prelate, într-o cameră erau toți membrii familiei, dar era foarte fericit pentru că avea cu ce să își hrănească copiii și avea suportul comunității. Nivelul lui de fericire era similar cu media fericirii oamenilor din SUA, care câștigă un venit lunar peste medie.

Se pare că mișcarea, interacțiunea cu oamenii (apartenența la un grup) și activitățile pe care întreprindem sunt piloni care ne susțin starea de bine.

Am văzut oameni fericiți care nu aveau aproape nimic, am văzut oameni care ar fi putut să investească mai multă energie pentru mai mulți bani, dar au ales să nu o facă, am cunoscut în ultimii ani 3 persoane care au renunțat la bani și la goana după succes după infarcturi sau alte probleme de sănătate.

Fericirea îmbracă multe forme, pentru fiecare e diferit, dar din păcate pentru mulți e doar un concept nedefinit, e doar un deziderat pe care îl au doar pentru că se tot discută despre el.

Concluzia mea cât se poate de personală este că a defini ce înseamnă să fii fericit, ce te face pe tine fericit este de fapt un act prin care suntem designerii / constructorii propriei vieți.

Și de aici începe și libertatea de a alege, care e soră cu fericirea.

Dacă ți-a plăcut articolul, nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Foto copertă: Unsplash, Himanshu Singh Gurjar

Articole similare:

2 comentarii publicate

  1. Adevărat Ancuta, frumos articol, minunate experiențele tale, intelepte cuvinte,
    sunt impresionată. Apreciez foarte mult idea prezentată și modul in care o creionezi. Fericirea este o sumă de bucurii mici și mari pe care ni le oferă natura și uneori oamenii, dar mai ales cele pe care știm și vrem sa le construim singuri. O seara superbă îți doresc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*