Furia, bat-o vina… sau nu?

De ceva timp am în minte ideea de a scrie un articol despre furie, însă cumva nu s-a așezat până acum. Și când e cel mai bun moment să scrii despre furie dacă nu atunci când o simți sau mai bine spus, când doar ce te-ai (re)întâlnit cu ea?

Îmi dau seama cât de mult am fost învățați să ne reprimăm furia, să o ținem ascunsă, să „înghițim” în tăcere.

Furia este ca un vulcan care mocnește pe interior sau ca o torță care stă aprinsă, oricând pe punctul de a declanșa un incediu. Pe măsură ce e lăsată și nebăgată în seamă tot mai mult, ea crește în intensitate. Unele teorii o consideră ca fiind cea mai intensă emoție a noastră, cea care poate să pună munții în mișcare sau să mistuie un sat întreg. O să povestim mai jos despre aceste două direcții spre care furia poate merge, plus multe altele.

Ceea ce e în noi nu are cum să iasă decât prin noi, așa că de cele mai multe ori, această furie reprimată găsește patru uși de exprimare:

  • o manifestăm, dar într-un mod pasiv-agresiv, astfel dând drumul din când în când la supapă, prin ironii, glume, sarcasm, opoziționism pașnic etc, dar ascunzând furia.
  • activismul dus la extrem. Probabil că fiecare dintre noi a simțit nevoia să lupte pentru o cauză sau se identifică foarte tare cu una. Însă atunci când asta este dus la extrem, când oamenii care nu gândesc ca noi sau nu văd lumea ca și noi ne enervează și ne înfurie constant, când facem din asta un stil de viață, deja e posibil să vorbim despre o furie reprimată care se manifestă prin revolta față de imaginea sau vocea unei autorități din copilărie care nu ne-a auzit/văzut/înțeles. Este cel mai greu de observat și de oglindit, din punctul meu de vedere, pentru că de cele mai multe ori vine la pachet cu fapte bune sau intenții de nechestionat pentru un bun cetățean. Din nou, vorbim de situația aceasta dusă la extrem, asta nu înseamnă să nu mai facem fapte bune.
  • prin răbufniri puternice, aparent din lucruri mărunte, însă de fapt este vorba de acea picătură care a umplut paharul. Din păcate, acestea sunt însoțite de foarte multe ori de violență, fizică sau verbală.
  • o a treia des întâlnită ușă este ceea ce eu numesc un fel de implozie, adică persoana care reprimă furia o ține atât de bine și de atât de mult timp ascunsă, încât nici nu știe că e acolo. Această implozie poate lua forma unor somatizări prin migrene, oboseală excesivă, dureri de stomac etc.

De ce ne reprimăm furia

Motivele sunt multe și probabil că ar fi nevoie de cel puțin un capitol despre asta, însă voi reda câteva aici:

  • pentru că am experimentat în copilăria noastră una dintre cele mai dureroase manifestări ale furiei, și anume agresivitatea, ceea ce ne face să punem un semn de egal între furie și agresivitate, însă ele nu sunt unul și același lucru.
  • furia pentru persoane care nu mai sunt printre noi, care au decedat. Cred că aceasta este forma de furie cu care este cel mai greu să intrăm în contact pentru că intră în conflict cu dorul de acea persoană, cu loialități inconștiente față de ea și de foarte multe ori, cu urcarea pe piedestal a acesteia, mai ales după ce nu mai e printre noi.
  • pentru că am fost învățați să pătrăm imaginea de familie perfectă. Dacă în familia de origine accesele de furie erau înăbușite, ascunse, exprimate printre dinți, acel „să nu știe lumea ce e la noi în casă” era frecvent auzit, exprimarea furiei se bate cap în cap cu toate acestea.
  • din vină. Apropos de titlul acestui articol, știți expresia aia „Bată-l/o vina!”? Ei bine, ați fi surprinși pe câți dintre noi ne bate vina și ne ține în loc din a simți, din a evolua, din a ne da voie să pur și simplu să fim și să ne simțim merituoși. Am fost învățați sau am simțit indirect că nu avem voie să fim furioși, iar atunci când asta se întâmplă, e ca și cum călcăm în picioare o valoare de acasă, ceea ce ne face să simțim vină.
  • pentru că nu am fost învățați cum să facem asta. Pur și simplu nu am fost învățați să facem asta, să ne exprimăm furia într-un mod sănătos sau poate că nici măcar să ne-o identificăm. Personal, nu-mi amintesc ca vreodată în copilăria mea, acasă sau la școală, să mi se reflecte momentele în care am fost furioasă. Nu mi-a spus nimeni „te supăra asta, văd că ești furioasă” sau ceva de genul acesta. Și nu mi s-a spus nu pentru că nu le-a păsat, ci pentru că nu cred că generațiile de dinaintea noastră aveau informațiile pe care noi le avem acum.

Ce e în spatele furiei

De cele mai multe ori, în spatele furiei se ascund alte emoții. În psihologie, le împărțim în emoții primare și emoții secundare. Cu alte cuvinte, atunci când o emoție este mai sensibilă pentru noi sau cu o voce mai scăzută, furia se manifestă mai vocal în locul ei.

Unele dintre aceste stări sau emoții pot fi neputința, teama, sentimentul de inferioritate, durerea, tristețea, oboseala, dezamăgirea etc.

Bineînțeles există și fenomenul de furie pentru că sunt furios, adică sunt supărat pe mine pentru că simt asta, care de obicei are în spate mesajul că nu e adecvat, frumos, permis să îți dai voie să fii furios și care de obicei duce în vinovăție pentru ce simt.

Cum ne manifestăm furia într-un mod sănătos

  • Furia este una dintre emoțiile noastre care ne arată că ceva este nedrept, că ni se încalcă granițe, că nu suntem respectați, că e momentul pentru o schimbare, că așa nu se mai poate. Furia, folosită ca un catalizator al schimbării, este o emoție trăită sănătos, este o emoție bună.
  • A vorbi despre ea și despre cum se simte, a ne da voie să intrăm în contact cu ea fără să fim agresivi verbal sau fizic este un alt mod de a o trăi sănătos.
  • A sta în contact cu emoția din spatele ei cred că este una dintre cele mai aplaudabile analize ale sinelui. Să poți să te uiți la ce e în spate atunci când simți cum clocotești pe interior.
  • A identifica nevoia din spate. De fapt, furia este doar un vârf de iceberg a unei nevoi neîmplinite, a unei dureri neauzite, a unei neputințe.

Încă o dată, furia nu este egală cu agresivitatea. Poate că una dintre cele mai importante idei este că furia este trăită sănătos atunci când reușim să ne păstrăm respectul și grija față de noi și față de ceilalți, vorbind despre ea în același timp.

Ce poți face atunci când simți că furia te cuprinde

  • povestește despre ce simți
  • fă o plimbare
  • lasă să treacă un timp până să iei orice decizie
  • strânge pe cineva în brațe (nu persoana pe care ești furios) :), o pernă, o haină sau ce ai la îndemână
  • plângi dacă asta simți
  • inspiră-respiră de mai multe ori, pe mai mulți timpi
  • bea apă
  • ascultă o muzică de liniștire
  • aleargă
  • sună-ți psihologul dacă devine de necontrolat. 🙂

Și acum să povestesc puțin despre ce m-a condus azi la acest articol. De fapt nu azi, pentru că nu azi am început să lucrez la el. Cum spuneam, e important să ne luăm timp și eu am învățat să nu public când furia e prea mare sau mai exact, până ce nu îmi dau seama ce e în spatele ei, pentru că acolo e răspunsul.

De când ne-am întors din concediu am simțit o oboseală psihică foarte mare pe care nu am asociat-o cu ceea ce fac sau cu lipsa de odihnă. Am stat cu oboseala aceea și am ajuns la furie, la furie legat de ceea ce se întâmplă cu acest virus, legată de neputința mea. Deși văd de unde vine opoziționismul vehement și negarea realității în care ne aflăm, deși pot să înțeleg motivele din spate, nu pot să fac nimic legat de asta sau cel puțin, asta spune sentimentul de neputință. Faptul că înțelegem motivele din spatele unor comportamente, nu înseamnă că nu avem dreptul să fim furioși pentru nedreptățile la care am asistam sau încă asistăm.

Apoi, stând cu neputința am ajuns la teamă, la teama că parcă noi, cei care luptăm să nu răspândim virusul, reprezentăm minoritatea. Senzația aceea de captiv în mijlocul unei mulțimi mi-a activat sentimentul de frică puternică.

Pe măsură ce am stat cu senzația aceasta mi-am dat seama că pot să fac totuși mult mai multe decât văzusem inițial:

  • pot să îmi exprim părerea mai vehement
  • pot să scriu despre asta aici și în mediul online
  • pot să am grijă de mine și de cei din jurul meu

Dar mai ales pot să îmi fac vocea auzită chiar acum, prin acest articol, pe care și voi îl puteți distribui pentru a ajunge la cât mai mulți oameni.

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Foto copertă articol: Unsplash

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

 

 

Articole similare:

2 comentarii publicate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*