Teama pentru supraviețuire cu direcția spre prăpastie

Probabil că la o primă privire acest titlu sună ciudat. Teama pentru supraviețuire ar trebui să ne îndepărteze de prăpastie, să ne ajute să ne ferim de ea. Și cu toate acestea, fenomenul la care asistăm în aceste zile m-a condus la acest titlul.

Teama pentru supraviețuirea noastră ne ajută, dar cu o singură condiție: să avem curajul să fim în contact cu ea. O teamă care e acolo, dar ne e teamă de ea (da, există teama de teamă) este o teamă pe care nu o vom asculta. Și oricât ar striga ea de tare că ne îndreptăm spre prăpastie, nu o vom auzi sau se va întâmpla prea târziu să îi auzim glasul. Unde mai adaugăm acel fenomen prin care creierul selectează din mediu informații și idei care să îi confirme scenariul, avem cadrul perfect, cu direcția spre prăpastie.

Din păcate, asta este ceea ce se întâmplă astăzi legat de această pandemie. Pentru că e într-adevăr greu de dus o teamă atât de mare pe termen lung, ne decuplăm complet de la ea sau încercăm să ne liniștim, spunându-ne că nu e atât de grav, că la noi nu sunt așa de multe cazuri, că nu suntem în vârstă și că nu avem boli cronice, cu alte cuvinte, diminuând. Dar poate știm pe cineva în vârstă și interacționăm cu acea persoană, caz care se aplică și pentru persoanele bolnave cronic. Sau poate că pur și simplu, ar trebui să ținem cont de ceea ce spun medicii, că acest virus nu are neapărat preferințe.

Câteva gânduri și idei despre modul în care funcționăm uneori în fața acestei emoții:

  • Teama de a sta cu teama se întâmplă mai ales când am simțit o frică în mod constant, fiind uneori un semn al stresului posttraumatic. Ne temem că dacă stăm în contact cu frica se declanșează ceva mai puternic sau ne cuprinde cu totul, ca și cum nu am ști să o dozăm, ca și cum avem doar două pedale: accelerație sau frâna, adică fie ajungem să fim copleșiți de ea și ne decuplăm de la ceea ce simțim, fie o frânăm și încercăm să selectăm din mediu informții care să ne confirme scenariul în care suntem.
  • Uneori a simți frica poate fi văzut ca o lașitate, ceea ce este frecvent întâlnit mai ales în cazul bărbaților. Pentru a proteja o imagine de suprafață de putere, ne reprimăm sau nu suntem sinceri cu noi și cu ceilalți atunci când apare această emoție, întrucât tendința pe care o avem este să o percepem ca fiind o slăbiciune.
  • Teama este însoțită de multe ori de sentimentul de neputința, ceea ce ne pune față în față cu fix condiția noastră de muritori. Mă gândesc de multe ori, ce ironie a sorții: să fugi de această imagine și neavând grijă de tine să ajungi să o privești în ochi. E greu să nu poți să controlezi, să te ia pe nepregătită o astfel de schimbare și în felul acesta căutăm inamici mai palpabili, mai la îndemână, pe care îi putem vedea. Mă gândeam chiar zilele trecute: oare cine ar fi crezut acum un an că orice ar putea să oprească toată această lume, în același timp? Acea lume grăbită, acele avioane, mașini, evenimente, acea forfotă și viață care ne ținea așa de ocupați de la a ne uita la noi, până la urmă.

Partea care mai adaugă un greu la toată povestea este că pe măsură ce persoanei i se explică motivele pentru care ar fi sănătos să stea în contact cu acea teamă, crește și mai mult rezistența. Ați înțeles. E cercul perfect vicios.

Din păcate, atunci când pericolul e prea aproape este posibil să fie prea târziu. Dar sigur, și atunci putem căuta pe cine să dăm vina și putem selecta ce ne convine din context, pentru confirmarea scenariului în care ne aflăm. Din nou, dacă nu e prea târziu.

Tot din păcate, trăim într-o negare care deja ne costă foarte scump.

Psihoterapeut Ancuța Coman

Tel.: 0733 022 962

Email: ancuta.f.coman@gmail.com

Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.

Foto copertă articol: Unsplash

Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/

Articole similare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*