Alex m-a provocat să scriu acest articol după ce am povestit foarte pe scurt despre subiect, subiect care se află în mintea mea de o perioadă.
Așteptăm pe cineva care să vadă în noi calități pe care altcineva nu le vede, să ne accepte defectele, ba mai mult să le vadă calități.
Așa suntem programați: să așteptăm. Asta învățăm din povești când suntem copii, din filme când suntem adulți, asta vedem în reclame. Dragostea ca o porție de mâncare fast food. Să vină repede, ușor și să ne bucurăm de ea din plin.
În tot acest proces uităm ceva ce nimeni nu ne învață, iubirea de sine. Mulți dintre noi nici nu știm cu exactitate ce înseamnă, nu avem timp să construim așa ceva, căutăm pe cineva care să ne repare, care să ne completeze, care să ne facă viața mai bună și mai frumoasă. Majoritatea oamenilor consideră că unul dintre motivele nefericirii lor este faptul că sunt singuri sau într-o relație care nu este așa cum ei și-o doresc. Mereu este partenerul de vină, el este cel care ar trebui să se schimbe mai mult.
Sufletul pereche nu se naște așa cum ni se spune în povești, sufletul pereche se face. Construim relații, nu le putem lua la cheie.
Este nevoie de timp, de doi oameni care își doresc să se cunoască și să se accepte. Dar cum să îl cunoști și să îl accepți pe celălalt dacă nu te cunoști și nu te accepți pe tine? Într-o lume pe repede-nainte, căutăm pastile în orice și pentru orice. Vrem ca totul să se întâmple repede. O relație se construiește zi de zi, este un proces de creștere, de învățare, o dorință de a rămâne cu persoana de lângă tine, de a căuta soluții la probleme și nu de a găsi probleme în soluții. Acea dramă a relațiilor, acele roluri de bărbat sufocat și de femeie veșnic nemulțumită, acele jocuri pe care le facem cu partenerii noștri nu sunt sănătoase, sunt toxice, ne toacă încet, dar sigur. Într-o relație sănătoasă nu e loc de ca toți bărbații și ca toate femeile. Greu am învățat asta. E el și e ea, fără generalizări, fără etichete, fără tipare.
Atunci când pare că lucrurile se așează, apare ceva care tulbură relația, e ca și cum mereu am căuta o dramă în viața noastră, ca și când nu e bine când lucrurile merg bine, nu mai avem ce să căutăm și pentru ce să luptăm. Vă recomand cartea Dependența de nefericire.
De multe ori cel mai dificil este să fim vulnerabili într-o relație și de aceea ne așteptăm ca celălalt să se schimbe, să face el primul pas, să fie el primul care să observe ceva, să fie el primul care se arată vulnerabil. Vă recomand și aici o carte: Curajul de a fi vulnerabil, deoarece contrar a ceea ce se spune, chiar e nevoie de curaj pentru a fi vulnerabil iar curajul vine din frică.
O relație în care suntem vulnerabili este de fapt o relație unde eticheta hainei mele, câți bani am eu, ce scrie pe cartea mea de vizită, numele meu și alte lucruri trecătoare nu mai contează. Contează doar persoana din fața mea, doar el sau ea. Cunosc foarte bine această teamă de a fi vulnerabil în fața celuilalt, de a te da pe tine așa cum ești cu teama că poate partenerul va profita de acele puncte slabe, de acele informații, de acele sentimente, că poate va pleca cunoscându-te pe tine în cele mai intime și vulnerabile momente. Teama de abandon este cea care ne ține departe de a fi într-o relație cu adevărat.
Asta înseamnă că poți contrui o relație cu oricine dacă ai răbdare? Nu cred asta. Cred în compatibilități la nivel de energie, chimie sau cum vreți să îi spuneți, cred în intuiție, cred că de multe ori nu avem o explicație pentru care ne atrage cineva la care nu ne-am fi gândit niciodată, cred că oamenii se schimbă pentru că își doresc și nu pentru că vrea celălalt. Cred în atracțiile care nu sunt doar de natură fizică, cred că avem limbaje diferite prin care ne exprimăm dragostea, dar cel mai important, cred că primul pas spre o relație sănătoasă este în primul rând acela de a te cunoaște pe tine. Aceasta din urmă înseamnă și a ști să te bucuri singur de propria prezență.
Mai cred că dacă îl sau o alegi pentru a întruni așteptările prietenilor sau familiei despre cum ar trebui să fie cel sau cea de lângă tine, nu va funcționa. Pe românește, dacă stai cu cineva sau îl/o alegi de ochii lumii.
O relație trece prin multe de-a lungul timpului și e nevoie de doi oameni care își doresc să rămână împreună pentru ca relația să continue. Un alt aspect important de menționat este gândirea în perioade. Viața este împărțită în perioade, nimic nu e veșnic, iar dacă acum nu ne merge bine sau trecem prin zile mai proaste, poate fi doar o perioadă. O relație se traduce de multe ori prin a fi o echipă, dar și prin a ști cum să păstrezi momentele de tandrețe, de intimitate și de pasiune.
Desigur, sunt și relații armonioase pentru o perioadă de timp, chiar pentru ani de zile, pentru ca ulterior unul dintre parteneri să își dea seama că cei doi merg pe căi diferite. E nevoie de doi pentru o relație, e nevoie de unul pentru ca ea să se sfârșească.
E important (și al naibii de greu) să nu rămâneți ancorați în suferința despărțirii, pentru că sufletul pereche nu e unic și nu se naște, se face. E nevoie de timp pentru a trece prin suferință și pentru a construi o nouă relație. După fiecare dezamăgire, da, e puțin mai greu.
Pentru mine nu există pentru totdeauna, nu am această certitudine și nu o mai caut cu ardoare așa cum o făceam cumva. Îmi este bine așa acum și lucrăm să ne fie bine și mâine, dar asta e tot ce putem face. Cum spunea Ion Dafinoiu, certitudinea este moartea sentimentului. Când știi cu exactitate totul și de ce ești într-o relație, ea se transformă într-un simplu cadru.
Sunt atâtea de spus și atâtea situații de abordat, că aș putea scrie o carte, dar până atunci, sper că v-ați luat ceva de aici și îi mulțumesc lui Alex pentru provocare.
Dacă acest articol ți-a fost util, te invit să îl distribui și nu uita să te înscrii la newsletter cu adresa de email.
Mă poți urmări pe Facebook aici: www.facebook.com/ancutacoman.ro/
Foto copertă articol: Alexandru Bușilă – ABLE
Lasă un răspuns